Transferoviar Grup sprijină sportul românesc
În perioada 4-5 martie 2017, în Sala sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca, s-a desfășurat Campionatul Național de Judo Individual pentru seniori, eveniment sportiv susținut de Transferoviar Grup.
În cele 2 zile ale competiției s-au întâlnit peste 500 dintre cei mai buni sportivi din întreaga țară, un bun prilej de a selecta sportivi pentru lotul național masculin, dar și cel feminin, care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Datorită sprijinului acordat de Transferoviar Grup, competiția a avut pentru prima oară premii în bani, în valoare de 100.000 de lei: medaliații cu aur au primit câte 2.000 de lei, cei care au cucerit argintul- 1.000 de lei, iar cei cu bronz câte 500 de lei. Tot in premieră, la Cluj-Napoca, antrenorii cu bune performanțe au fost recompensați alături de sportivii medaliați.
De asemenea, pentru spectatori, s-a organizat o tombolă premii constand in materiale și echipament sportiv. S-au pregătit momente-surpriză cu invitați speciali, printre care un spectacol cu majorete și o demonstrație de kangoo jumps.